Fostul președinte republican Donald Trump, care a promis în campania electorală, în 2015, că-și va dona salariul de președinte, ar fi făcut acest lucru timp de doar trei ani și jumătate, iar miliardarul primește în continuare o pensie în valoare de 220 000 de dolari pe an, ca fost șef de stat, dezvăluie The Washington Post (WP).
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat luni seara că salariul său din primul trimestru se va îndrepta spre Serviciul Parcurilor Naționale. Este vorba de un cec în valoare de 78.333 dolari, care a fost deja înmânat secretarului de Interne de către purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, scrie BBC
Piața muncii din SUA a creat, luna trecută, 156.000 de noi locuri de muncă, ușor sub prognozele analiștilor, însă salariul mediu a crescut mai rapid decât indicau estimările, potrivit datelor publicate vineri de Biroul de statistică a muncii. Investitorii consideră evoluția indicatorilor de pe piața americană a muncii suficient de solidă pentru a încuraja planurile Rezervei Federale (Fed) de a majora dobânda cheie în trei etape anul acesta, ceea ce se reflectă în aprecierea dolarului.
Donald Trump a declarat că va renunța la salariul - de aproximativ 400.000 de dolari anual - de președinte al Statelor Unite, în primul interviu pe care l-a acordat de când a fost ales șef al statului.